„Fata moarte”

Exista în satul meu, Fundu-Răcăciuni, com. Răcăciuni, jud Bacău, o legendă de sute de ani. De la bunici până la nepoți, povestită cu entuziasm.

În anul 1241, la Marea invazie a tătarilor- barbarii, asa cum sunt numiți de unii istorici, tătarii ar fi ajunși și în locurile cele mai ascunse ale țării, Valahia.

Bătrânii povestesc că satul deși era bine ascuns de stânci și de pădurea deasă, tătarii-mongoli au făcut ravagii și pe aceste zone ascunse. Femeile și copii erau răpiți sau uciși iar bărbații, măcelăriți fără nicio mila.

De fapt, tătarii nu aveau mila, motiv pentru care, bătrânii satului îi numeau carnivori, mâncători de oameni.

Legenda spune ca cei care au reușit sa fuga sau sa se ascundă de invizia tătarilor-mongoli au scris povestea ca urmașii lor, să cunoască istoria localnicilor de atunci.

Se spune ca în zona, de frica tătarilor se ascunde și o parte din poporul cuman. O nație de asiatici după cum spun istoricii. Acestea aveau femei foarte frumoase și nășteau mulți copii. Când tătarii au ajunși în sat, cumanii dar și restul localnicilor au fost luați prin surprindere. Puțini au reușit sa se ascundă în pădure sau printre stânci. Tătarii au măcelărit tot ce-au găsit, iar satului i-au dat foc. Femeile și copiii care nu au fost uciși atunci pe loc, au fost luați ca sclavi.

Pe un deal cam vreo 20 de km de sat, tătarii s-au făcut o tabăra. Cum zona era plina de stânci și pădurea foarte deasă, tătarii credeau ca prin apropiere vor mai găsii și alte sate și nu s-au înșelat. Pe dealul unde ei își pregătise tabăra la numai 10 km, se afla un alt sat. Din păcate și în acel sat oamenii au căzut victime a barbarilor însetați de sânge.

De regula, dacă tătarii plecau în expediție la măcelărit ființe umane, în tabăra rămânea cineva de pază. Tătarii nu plecau niciodată fără bucatareasa lor, o femeie foarte puternica din toate punctele de vedere. Aceasta femeie era mereu prezenta și niciun dușman nu trecea peste ea.

În acea zi, ca de obicei, bucatareasa pregătea masa pentru tătari. După ce încălziți bine cuptorul, voii sa încerce sa arunce o fetita în cuptor dar fetita era isteață. Fiind legata la mâini dar nu și la picioare, baba-bucatareasa o puse pe o scândură, cu picioarele în fata astfel ca fetita când ajungea la gura cuptorului își desfaci picioarele și bloca întrarea în cuptor. Baba furioasa o certă și încerca din nou, dar fetita făcu din nou acelas gest spunându-i ca nu știe cum sa stea. Baba încerca să-i explice cum să-și tina picioarele, iar fetita aprobă spunându-i ca a înțeles și va face exact cum îi spune femeia tatară însă, când aceasta încearcă din nou s-o arunce în cuptor, fetita își desfaci iar picioarele și bloca din nou gura cuptorului, atunci baba se supăra și o certa. „nu asa, nu asa, țup fată pe lupta” la care fetita îi răspunde, „hai babă de-mi arata”.

Deși era o femeie mare cu o greutate impresionanta și putetnica, fetita reusi s-o păcălească. Când femeia se puse pe acea scândură-lopată și-i arata cum sa stea, fetita o împinse rapid în cuptor, apoi închide ușa cuptorului bine ca să nu scape baba.

Legenda nu ne spune dacă fata a eliberat pe cineva din prizonierii tătarilor.

După aceasta isprava, știind ca nu peste mult timp tătarii trebuie sa sosească pentru prânz, fata o lua la fuga prin pădurea deasă încercând sa se ascundă. Nu după mult timp, imediat după ce fata fugii, tătarii dau navala cu alții prizonieri. De departe mirosea a prăjească. Ajungând în tabără cineva observa lipsa bucătărese și a fetei care era înainte legata într-o cușcă de fier. Altcineva verifica cuptorul care era bine închis. Când descoperi grozăvia, tătarul dădu alarma. Unii din ei o lua după urmele fetei pe cai, în timp ce alții se ocupau de sclavi.

Fetita nu reuși sa ajungă departe chiar dacă alerga cât putu de repede. La un momendat auzi zgomotul tropaitul cailor și înjurăturile tătarilor.

La un momendat, ajunse la gura unui vârf de stâncă. Se spune ca fetita a sărit de pe acea stâncă și a murit înainte sa atingă sa atinga pământul. Prăpastia era adanga și nu se vedea fundul. Pe locul de unde se crede ca s-a aruncat fata, era cu ani în urma o cruce de lemn scris „Fata moarte”.

Crucea de lemn numai exista azi și nici vârful stâncii. După sute de ani pământul a luat-o la vale. În schimb, exista lângă locul unde se crede ca ar fi murit fata o cruce de fier pe care scrie”fata moarte”.

Locul acela se cheamă pana în zilele noastre, „Fata moarte”. Cine merge prin sat și întreabă de „Fata moarte”, nu exista un localnic care sa nu cunoască legenda.

Chiar dacă povestea pare una de adormit copii, pe cât de ireala pare pe atât de vie și prezintă ca și cum evenimentele s-ar fi întâmplat recent.

Publicat de Lucia Anisoara

Imi place sa pot fi libera in alegerile mele fara sa fiu presata de cineva din spate. Imi place sa fac ce simt ca este bine pentru mine. imi place sa nu deranjez pe nimeni cu atitudinea mea dar nici sa fiu deranjata. Iubesc viata si libertatea interioara!

3 gânduri despre „„Fata moarte”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: